Dacă vine bebe și vrei să alăptezi, uite ce poți face înainte de naștere:
- fă-ți o listă cu consultanți IBCLC de la tine din oraș sau care oferă consultații online
- participă la un curs de alăptare
- înscrie-te pe grupuri de alăptare
- cumpără-ți cărți despre alăptare sau citește articole scrise de specialiști în alăptare
- cumpără-ți bustiere sau sutiene moi și confortabile
- te-ar ajuta câteva maieuri sau bluze de alăptare
Deși este o funcție naturală, alăptarea necesită pregătire și mai ales sprijin. Deși alăptăm de 3 milioane de ani, în tot timpul ăsta am făcut-o pentru că am avut AJUTOR.
Nu, alăptarea nu vine de la sine. Alăptarea SE ÎNVAȚĂ.
Și eu am crezut că nu e nimic de învățat despre alăptare. ”Nasc, pun bebelușul la sân și alăptez. Ce mare scofală?”
S-a dovedit a fi MARE scofală. Am început cu stângul.
- Am avut furia laptelui.
- Am avut răni.
- Mi-am cumpărat apoi o pompă de alăptare pentru că un medic mi-a spus că ”am canalele înfundate”
- Am băut 3 litri de ceai de lactație pe zi pentru că un medic mi-a spus că ”nu am lapte”
- Aș fi putut evita primele 6 săptămâni de chin dacă aș fi fost la un curs de alăptare și dacă aș fi apelat la un consultant în lactație.
Dar m-am gândit că nu are ce să mă învețe… ”la ce-mi trebuie consultant pentru ceva ce corpul meu știe să facă?”
Așa-i că te-ai gândit și tu la asta?
Hai să-ți mai spun ceva: cele mai mari probleme în alăptare le-am avut cu cel de-al treilea bebe.
Când am născut a treia oară alăptam deja de 4 ani jumate fără întrerupere și țineam cursuri de alăptare de peste 2 ani.
Fără consultant în lactație nu aș fi scos-o la capăt.
Deci da, am avut și eu nevoie de ajutor chiar la al treilea bebe și chiar dacă aveam atunci multă experiență în alăptare.
Hai să-ți spun și un secret: un consultant IBCLC valorează greutatea lui în aur! Îți poate salva alăptarea, mințile și stima de sine.
Ce este un astfel de consultant?
- Este, de obicei, personal medical (asistentă sau medic) care are specializare în lactație: IBCLC (International Board Certified Lactation Consultant). Este cea mai înaltă certificare în lactație din lume.
- Un consultant IBCLC a parcurs un un stagiu de formare de lungă durată, intens și complex: curs de formare, stagiu de experiență clinică de 1000 de ore (!!!) și un examen foarte greu. Plus o investiție financiară consistentă.
- Dacă ai probleme de piele, mergi la dermatolog.
- Dacă ai probleme cu plămânii, mergi la pneumolog.
- Dacă ai probleme cu ovarele, mergi la ginecolog.
- Dacă ai dificultăți în alăptare, apelezi la un consultant IBCLC
Medicul pediatru, medicul de familie sau orice alt medic nu au competențe în lactație decât dacă a parcurs cursuri de specializare în lactație.
De asemenea: consilier în lactație nu este același lucru cu un consultant IBCLC.
De pildă eu sunt consilier în lactație: țin cursuri, pot oferi sprijin și ghidare la începutul alăptării, pot identifica anumite restricții anatomice la bebeluș și pot identifica o atașare problematică însă am competențe limitate în a rezolva probleme de atașare, de evaluare a eventualelor patologii etc.
*****
Ca să revenim, hai să vedem cum te poți pregăti pentru alăptare.
Iată câteva lucruri de care NU este nevoie ca să poți alăpta cu succes:
1. NU trebuie să-ți pregătești sânii înainte de naștere. Mama sau bunica ar putea să-ți spună să freci mameloanele cu un prosop aspru, ca să ”se învețe cu greul”.
E bine de știut că stimularea mameloanelor este una din metodele naturale de provocare a travaliului. Așadar ar fi bine să eviți stimularea lor înainte de naștere.
2. NU ai nevoie de pompă de muls, suplimente de stimulare a lactației, ceai de lactație. Dacă chiar vei avea nevoie de ele (doar la recomandarea consultantului), le poți cumpăra oricând de la cea mai apropiată farmacie.
3. NU este nevoie să ai în casă lapte praf, biberon, tetine, sterilizator ”în caz de ceva”. Pentru ”în caz de ceva” ține la îndemână numărul de telefon al unui consultant IBCLC.
Dacă chiar va fi nevoie de suplimentare cu lapte praf, vei urma indicațiile consultantului după ce a făcut evaluarea inițială.
4. Reține un lucru: alăptarea NU trebuie să doară. Dacă simți vreun disconfort, este un semn că atașarea nu este bună. Singurul care poate evalua atașarea și poate oferi soluții personalizate este, ai ghicit, consultantul IBCLC.
*****
Cum găsești un astfel de consultant?
Intri pe un motor de căutare și scrii ”consultant IBCLC + numele orașului în care locuiești”. Vei alege din listă un consultant și îl contactezi.
Dacă nu există la tine în oraș un consultant, poți alege unul care oferă consultații online.
Se poate alăpta și fără ajutor, consultanți, suplimente etc?
Vestea bună: da, se poate.
Dar procentul de femei care au experiență 100% pozitivă în alăptare de la bun început este foarte mic.
*****
Dacă ai citit până aici și deja ți-e teamă de alăptare, aș vrea să știi că nu ai de ce. Alăptarea poate fi minunată. Este o relație directă de iubire și conectare cu bebelușul.
Alăptarea este iubire.
Dar începutul poate fi greu.
Ține la îndemână datele de contact ale unui specialist în alăptare. Oferă-ți o consultație după naștere.
Dacă ai o prietenă care a născut și care vrea să alăpteze, fă-i cadou o astfel de consultație.
Iar dacă îți este prea greu și chiar nu reușești să alăptezi, nu înseamnă că îți iubești mai puțin puiul.
Ești mamă iar iubirea ta este fără limite, indiferent dacă alăptezi sau nu.