8d163dbb3b6cde34f0ec96ad38cb5597

Basm despre mama

Era ajun de Anul Nou. Ai mei erau în vizită la niște prieteni unde voiau să-și petreacă Revelionul. Undeva în a doua jumătate a lui ianuarie urma să li se nască primul copil.

Adică subsemnata.

Un 31 decembrie geros și ghețos… mama iese până în curte, face un șpargat de toată frumusețea pe gheață și i se declanșează travaliul. Gata, și-a rezolvat Revelionul.

Ar fi trebuit să mă nasc într-o casă de nașteri din Vulcan, la câțiva kilometri de Brașovul natal. N-au mai apucat să ajungă până acolo, au poposit direct la maternitate.

 

De acolo lucrurile au luat o turnură neprevăzută. Mama, tânără (avea 19 ani), lăsată singură și speriată, a avut parte de o experiență neașteptată: travaliu luuuung și dureros, așteptare chinuitoare, ture de moașe și asistente schimbate una după alta, ea tot nedormită – nemâncată – nebăută.

Internată pe 31 decembrie, a născut abia pe 3 ianuarie, după-amiaza.

De câte ori sunt pusă într-o situație de pericol sau una decizională, intru pe modulul luptă-pe-viață-și-pe-moarte. Sunt convinsă că nu degeaba. O asemenea intrare în lume te face un luptător cu dinții și cu unghiile și nu abandonezi decât eventual sub încleștarea morții. Poate nici atunci… Felul cum te naști îl porți cu tine toată viața.

Uneori mă gândesc că, de fapt, am stat să-l aștept pe geamănul meu astrologic, ”fratele meu din altă mamă”, Dan – născut fix în același timp cu mine, aceeași oră, același minut , la vreo 200 de kilometri distanță. Mama lui n-a stat în travaliu trei zile și trei nopți :-).

Știind cum mi-am făcut intrarea în lume, eram pregătită psihic ca prima mea naștere să dureze cel puțin 24 de ore. ”Sigur o moștenesc pe mama”, mi-am zis. N-a durat atât, în 17 ore îmi țineam puiul în brațe.

Dar știind ce treabă serioasă e să aduci pe lume un copil, mă întreb dacă aș fi putut să rezist cât ea.

Aveam aproape dublul vârstei ei cănd am adus pe lume primul copil și alesesem să nasc acasă tocmai pentru a nu fi pusă în situația aceea de rezistă-și-luptă, înconjurată de oameni străini într-un mediu necunoscut.

Viața mamei a fost precum nașterea primului ei copil: chinuitoare, grea, fără chipuri prietenoase în jur. Și totuși, puterea aceea care a ținut-o pe picioare între acel 31 decembrie și 3 ianuarie a fost aceeași care a ajutat-o și să se desprindă dintr-o situație abuzivă, să își ia viața în propriile mâini și să crească singură doi copii.

Când copiii și-au luat zborul, în sfârșit și-a urmat și ea inima: a zburat din cuib, a plecat pe o insulă din coasta Africii, a învățat singură o limbă străină iar acum își duce viața în tihnă, lângă pisicile ei, croșetând ciorapi și căciuli pentru nepoții ei din țară.

Astăzi este ziua ei.

De un deceniu ne petrecem aniversările la mii de kilometri distanță dar distanța ne-a ajutat să decantăm multe din cele grele ale trecutului. Astăzi voi pândi câteva momente în care nu se cațără pe mine niciun copil iar decibelii sunt în limite umane ca pot s-o sun și să-i trimit un pic din dragostea de fiică.

La Mulți Ani, mama!

Comments are closed.