Povestea-unui-Drum-3-header

Povestea unui Drum 3

Nasteri cu Suflet

Povestea unui Drum…
Este 3:47 noaptea și mă trezește telefonul. Am un mesaj, ”cred că începe, am contracții”. ”Vin imediat”, tastez în grabă apoi mă ridic, fac un duș, iau din zbor geanta deja pregătită de câteva zile și sar în mașină.

În urma mea toți ai casei dorm adânc.
”O să aibă de furcă Edmond dimineața să trezească și să pregătească singur copiii pentru școală și grădiniță”. Se descurcă minunat cu ei dar diminețile sunt haotice cu trei copii somnoroși și flămânzi de la prima oră, uneori abia facem față amândoi să le menținem buna dispoziție și stomacurile pline.

Nu a trecut mai mult de o jumătate de oră de când m-a trezit telefonul.

Îmi cercetez senzațiile și reacțiile corpului. Din experiență am învățat că el este un barometru foarte precis în ceea ce privește experiența către care mă îndrept. Încă nu a dat rateuri…

Am învățat să-l ascult după ce m-a alertat odată, înainte de o naștere la care mergeam ca doula… de obicei intru pe pilot automat când mă trezește telefonul, mă pregătesc și plec cât pot de repede. Atunci, în timp ce mă spălam pe dinți, am sesizat că aveam o senzație nouă în corp. M-am ”uitat” la ea ca să o descifrez. Era o stare de alertă, un fel de anxietate. Nu mai trăisem niciodată asta înainte de o naștere.

A fost un travaliu frumos care s-a finalizat cu o hemoragie postpartum. Și mama și bebelușul au fost bine la final dar amănuntul acela, senzația aceea nouă pe care a trăit-o corpul meu, a devenit un punct de reper. Mi-am dat seama mai târziu că îmi dăduse semnale că ceva avea să nu respecte scenariul prevăzut. Sper să îmi rămână mereu simțurile la fel de alerte și să mă pot încrede în mesajele lui.

Doula

Sunt cinci ani de când am fost prezentă la prima naștere.

Adică o altă naștere în afară de cele ale mele :-). În urmă cu șapte ani nici măcar nu îmi doream copii. Între timp am născut de trei ori și pot să zic că, odată cu experiențele respective, mi-am găsit Drumul.

Sunt doula și educator prenatal.
Adică însoțesc Femeia în cea mai sacră și puternică perioadă al vieții ei, acela de a aduce pe lume o altă ființă. Îi sunt alături din timpul sarcinii, în travaliu și după naștere. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că aveam să ajung aici sau că există o diversitate atât de mare de intensitate în trăirile care însoțesc nașterea unui copil… al tău sau al altei femei.

Aveam o prietenă însărcinată care îmi spusese de la bun început că avea să nască cu mine. Am râs de absurdul situației: singura naștere la care mai fusesem prezentă fusese prima mea naștere. S-a dovedit că a avut dreptate, doula ei nu a mai putut ajunge la ea, fiind la un alt travaliu, așa că prietena mea m-a chemat pe mine.

A fost… wow. Și așa a început tot.

Denise, dacă citești asta să știi că îți mulțumesc din inimă, tu ai pus sămânța a ceea ce am devenit.

basm-despre-mama-header

Basm despre mama

Era ajun de Anul Nou. Ai mei erau în vizită la niște prieteni unde voiau să-și petreacă Revelionul. Undeva în a doua jumătate a lui ianuarie urma să li se nască primul copil.

Adică subsemnata.

Un 31 decembrie geros și ghețos… mama iese până în curte, face un șpargat de toată frumusețea pe gheață și i se declanșează travaliul. Gata, și-a rezolvat Revelionul.

Ar fi trebuit să mă nasc într-o casă de nașteri din Vulcan, la câțiva kilometri de Brașovul natal. N-au mai apucat să ajungă până acolo, au poposit direct la maternitate.

De acolo lucrurile au luat o turnură neprevăzută. Mama, tânără (avea 19 ani), lăsată singură și speriată, a avut parte de o experiență neașteptată: travaliu luuuung și dureros, așteptare chinuitoare, ture de moașe și asistente schimbate una după alta, ea tot nedormită – nemâncată – nebăută.

Internată pe 31 decembrie, a născut abia pe 3 ianuarie, după-amiaza.

De câte ori sunt pusă într-o situație de pericol sau una decizională, intru pe modulul luptă-pe-viață-și-pe-moarte. Sunt convinsă că nu degeaba. O asemenea intrare în lume te face un luptător cu dinții și cu unghiile și nu abandonezi decât eventual sub încleștarea morții. Poate nici atunci… Felul cum te naști îl porți cu tine toată viața.

Uneori mă gândesc că, de fapt, am stat să-l aștept pe geamănul meu astrologic, ”fratele meu din altă mamă”, Dan – născut fix în același timp cu mine, aceeași oră, același minut , la vreo 200 de kilometri distanță. Mama lui n-a stat în travaliu trei zile și trei nopți :-).

Știind cum mi-am făcut intrarea în lume, eram pregătită psihic ca prima mea naștere să dureze cel puțin 24 de ore. ”Sigur o moștenesc pe mama”, mi-am zis. N-a durat atât, în 17 ore îmi țineam puiul în brațe.

Dar știind ce treabă serioasă e să aduci pe lume un copil, mă întreb dacă aș fi putut să rezist cât ea.

Aveam aproape dublul vârstei ei cănd am adus pe lume primul copil și alesesem să nasc acasă tocmai pentru a nu fi pusă în situația aceea de rezistă-și-luptă, înconjurată de oameni străini într-un mediu necunoscut.

Viața mamei a fost precum nașterea primului ei copil: chinuitoare, grea, fără chipuri prietenoase în jur. Și totuși, puterea aceea care a ținut-o pe picioare între acel 31 decembrie și 3 ianuarie a fost aceeași care a ajutat-o și să se desprindă dintr-o situație abuzivă, să își ia viața în propriile mâini și să crească singură doi copii.

Când copiii și-au luat zborul, în sfârșit și-a urmat și ea inima: a zburat din cuib, a plecat pe o insulă din coasta Africii, a învățat singură o limbă străină iar acum își duce viața în tihnă, lângă pisicile ei, croșetând ciorapi și căciuli pentru nepoții ei din țară.

Astăzi este ziua ei.

De un deceniu ne petrecem aniversările la mii de kilometri distanță dar distanța ne-a ajutat să decantăm multe din cele grele ale trecutului. Astăzi voi pândi câteva momente în care nu se cațără pe mine niciun copil iar decibelii sunt în limite umane ca pot s-o sun și să-i trimit un pic din dragostea de fiică.

La Mulți Ani, mama!